marți, 21 august 2012

Sony VAIO T13

Brandul Ultrabook™, introdus de Intel a început să se materializeze încă de anul trecut în ofertele marilor producători de laptopuri. Primele implementări au venit de la Asus, Lenovo, Toshiba, iar de curând a intrat în acest club şi Sony.
Dacă Intel ar fi dorit ca un Ultrabook™ să aibă un design plat, autonomie mare între încărcările acumulatorului, SSD şi un preţ de aproximativ 1000USD, pe piaţa românească sunt puţine modele care să se încadreze sub acest prag, cea mai mare parte dintre acestea fiind ori lipsite de SSD, ori cu preţul ceva mai mare.

Din oferta actuală, iese în evidenţă noul ultrabook Sony T13, care este cel mai aproape de specificaţia Ultrabook din cele mai multe puncte de vedere.
Sony T13 are greutatea de 1,6Kg şi înălţimea de 17.8mm, motiv pentru care nu se poate spune despre el că este cel mai subţire ultrabook, iar pe parte de design nu se poate apropia de Asus Zenbook™, carcasa din aliaj de aluminiu şi magneziu are un design uşor colţuros, care dă însă o impresie de solid, bine construit.

Procesor, memorie
Pe situl Sony din S.U.A. sunt listate variante de echipare incluzând procesor Intel Core de generaţia a 3-a, Core i5-3317U (cu frecvenţa între 1.7 GHz şi 2.6GHz) sau Core i7-3517U (1.9GHz - 3.00GHz), însă pe situri autohtone există şi variante mai ieftine, echipate cu procesor Intel Core de generaţia 2. Memoria minimă este de 4 GB (nedetaşabilă), expandabil până la 8 GB, cu ajutorul unui slot accesibil utilizatorului. Există un slot de memorie DDR3, care pe unele modele este pre-populat cu un modul de 2 sau 4 GB.

Ecranul şi adaptorul grafic
Seria Sony VAIO T13 este echipată cu cipul grafic integrat în procesoarele Intel, HD Graphics 4000. Acesta oferă experienţă fluentă în timpul redării conţinutului 2D sau 3D de complexitate uşoară-medie şi oferă asistenţă hardware pentru decodarea celor mai populare formate video. Evident, jocurile contemporane nu pot rula la un nivel satisfăcător de detalii şi fluenţă, însă nu gamerii sunt audienţa intenţionată pentru această familie de ultrabook-uri.
Panoul LCD luminat cu LED are rezoluţia 1366x768 pixeli, suficienţi pentru a se putea vedea imagini foarte detaliate pe un ecran de 13 inchi.

Stocare
Toate modelele din familia T13 sunt disponibile împreună cu SSD de 32GB MLC, folosit pentru accelerarea accesului la datele de pe hard disk, atât la citirea blocurilor frecvent accesate, cât şi la scrieri. Din acest motiv, utilizatorul este scutit de experienţa aşteptărilor îndelungate în care se încarcă programele, având acces mult mai rapid la date decât pe un hard disk tradiţional. Tot cu ajutorul venit din partea tehnologiei Intel Smart Response Technology, sistemul poate reveni foarte rapid din stand by.
Unele variante de echipare folosesc SSD în loc de hard disk, fiind mai rapide, dar şi mai scumpe.

Conectivitate, multimedia
Pe părţile laterale se află conexiunile tradiţionale: VGA, HDMI, gigabit ethernet, cititor de carduri SD şi Memory Stick PRO Duo, audio (în partea dreaptă), respectiv conectorul de alimentare, un port USB 2 şi un port USB 3 pe partea stângă. La acestea se mai adaugă şi conectivitatea wireless 802.11 B/G/N şi Bluetooth™ v. 4. Pe partea superioară a ecranului se află o cameră web, cu rezoluţia de 1.3megapixeli, suficient pentru chat video.
Portul USB 3 permite alimentarea cu energie a unor periferice (telefon, GPS, etc), chiar dacă sistemul se află în stand-by sau este oprit.

Bateria
Este construită cu tehnologia Litiu-Polimer, având o capacitate de 4050mAh. Astfel, autonomia între încărcări poate ajunge până la 7 ore, însă dacă pe sistem se înlocuieşte hard disk-ul cu un SSD, autonomia se poate extinde până la nouă ore.

Software inclus
Ofertele tipice Sony VAIO T13 includ sistemul de operare Windows 7 Home Premium, însoţit de o suită oferită de Sony, incluzând: VAIO Gate, PlayMemories Home, Media Gallery, VAIO Care, VAIO Transfer Support, VAIO Update, VAIO Smart network, Remote Keyboard, Remote Play with PlayStation® 3.
Unii utilizatori probabil că vor găsi utile aceste aplicaţii, alţii vor dori să dezinstaleze o parte din ele pentru a nu mai consuma din resursele de sistem.


Performanţa unui asemenea ultrabook este suficientă pentru majoritatea activităţilor simple, precum navigarea web, editare documente, permiţând efectuarea rapidă şi a unor activităţi mai complexe, precum editarea de fotografii sau video. Greutatea scăzută uşurează bagajele celor aflaţi mai des în călătorii, iar construcţia solidă oferă încredere.
Pentru anumite activităţi este necesară unitatea optică externă, iar pentru altele poate fi necesară utilizarea unui monitor separat, cu ajutorul portului VGA sau HDMI.

În concluzie, Sony VAIO T13 este cel mai bine potrivit utilizatorilor interesaţi de portabilitate şi autonomie, având disponibilă o performanţă excelentă a procesorului şi rapiditatea dată de SSD. Utilizarea Intel Smart Response permite un balans rezonabil între preţul şi performanţa mare ale SSD-ului, având o capacitate de stocare mărită, dată de hard disk. La ora actuală, Sony VAIO T13, model SVT1311M1ES, echipat cu Intel® Core  TM   i3-2367M 1.40GHz, 4GB RAM, 320GB HDD + 32GB SSD Hybrid, împreună cu sistemul de operare Microsoft Windows 7 Home Premium constituie una dintre ofertele actuale cele mai atrăgătoare.

luni, 20 august 2012

Buy Back card SD

Cine ar fi crezut că vom ajunge să vedem campanii byback pentru carduri de memorie? Pentru mine este o surpriza extrem de plăcută să vad ca se pot achizitiona carduri SDHC Sandisk Ultra de clasa 10 / UHS I si capacitate 32GB cu 100 de lei mai ieftin. Asta se întâmplă cu ocazia celei de a 25-a aniversare a memoriilor flash de către Sandisk.

Seria "Ultra" de la SanDisk este proiectată pentru a rezista la raze X, umezeală şi şocuri, având oficial garanţie "Pe viaţă".

Acest tip de card permite înregistrarea video în format full HD fără teamă că vor apărea întreruperi în înregistrare, precum şi fotografierea în rafală și fără a deveni un element care sa încetinească fotograful. Capacitatea ridicata permite stocarea a până la 3600 fotografii de 10 megapixeli, respectiv înregistrarea video timp de 160 de minute în cazul folosirii formatului AVCHD 1080.

Detalii complete despre campanie se gasesc aici, iar despre card aici.

duminică, 19 august 2012

Acer Aspire S5


Este noul Ultrabook™ de la Asus. Acesta are o înălțime de doar 11mm, multumita unui panou retractabil (Magic flip), pe care sunt amplasate conexiunile.
Portabilitatea este excelenta, datorita greutății de doar 1,2 Kg, iar durata autonomiei între încărcari poate ajunge pana la 80 de zile, desi e greu de crezut ca un asemenea Ultrabook™ ar putea sta nefolosit atâta vreme.

marți, 7 august 2012

Conexiunile VPN - mai puţin sigure decât se crede?

MS-CHAPv2 este una dintre cele mai populare scheme de autentificare in retele, in special retele de tip point-to-point. Specificatia de bază a protocolului CHAP datează din 1996, pe sistemele de operare Windows fiind implementate variante modificate de Microsoft, MS-CHAPv1 si MS-CHAPv2.
Cea mai populară utilizare a acestei scheme de autentificare se regăseşte în conexiunile de tip VPN, folosite pentru accesul securizat într-o reţea corporativă. Unii furnizori de servicii internet folosesc aceeaşi metodă pentru autentificarea utilizatorilor. Aceeaşi schemă se foloseşte şi pentru autentificarea utilizatorilor unor reţele wireless corporative.

Până de curând, se considera că nivelul de siguranţă oferit de această metodă de autentificare depinde doar de nivelul de complexitate a parolei, fiind vulnerabilă doar la atacuri de tip 'dicţionar', prin încercarea unei liste lungi de combinaţii de cuvinte. Un asemenea atac durează foarte mult timp, fiind foarte dificilă obţinerea unei parole într-un interval de timp rezonabil.
O analiză recent publicată schimbă în mod dramatic datele problemei, arătând că este posibilă obţinerea unei parole în mai puţin de o zi, prin simplificarea operaţiilor necesare pentru determinarea cheilor de criptare, cu ajutorul serviciului online CloudCracker şi cu utilitarul chapcrack, sau cu alte instrumente similare.

Care sunt concluziile?
Dacă în urmă cu câţiva ani erau necesari 250.000 dolari pentru achiziţia unui sistem dedicat decriptării, astăzi este posibilă utilizarea unui asemenea echipament online. MS-CHAPv2 nu mai poate fi considerat un protocol suficient de sigur, motiv pentru care conexiunile VPN care se bazează pe această schemă de autentificare trebuiesc înlocuite cu alte metode de conectare, folosind protocoale mai sigure, precum OpenVPN sau IPSEC folosind autentificare pe bază de certificate X509.

Sursă material: https://www.cloudcracker.com/blog/2012/07/29/cracking-ms-chap-v2/

Consideraţi acest material util? Recomandaţi prietenilor, folosind butoanele de mai jos

miercuri, 1 august 2012

Buy back Sony SLT-A77

În luna august 2012 F64 a lansat o nouă campanie de tip buy-back, pentru aparatul foto Sony SLT-A77. Puteţi beneficia de o reducere cu 1000 lei la achziţionarea acestei camere, în orice variantă: doar body, kit cu obiectiv 18-55mm, 16-105mm, 18-200mm sau 16-50mm F/2.8.

Sony SLT-A77, cu obiectivul 16-50mm F/2.8

Sony SLT-A77 este o cameră foto construită cu tehnologia SLT (detalii aici), cu senzor de 24 megapixeli şi procesor rapid, capabil de a procesa până la 12 cadre pe secundă. Sistemul optic al camerelor SLT diferă de cel din DSLR-uri prin faptul că lumina ajunge permanent pe senzorii de imagine şi de autofocus/metering, motiv pentru care camerele SLT oferă o viteză foarte mare în operare şi focalizare rapidă şi precisă chiar şi în timpul filmării. A77 reprezintă vârful de gamă al camerelor de tip SLT, având corp din aliaj de magneziu, ecran LCD superior, întârziere la declanşare de doar 50ms, mod live view care afişează imaginea aşa cum va fi capturată, cu corecţiile de expunere şi balans de alb aplicate. Este posibilă chiar şi afişarea histogramei sau a indicatorului de orizont virtual. Aceeaşi imagine este afişată şi în vizorul electronic, nu doar pe ecranul LCD rabatabil. 

O mică listă a elemente care pun în valoare această cameră foto include:
  • 2 roţi pentru controlul parametrilor camerei
  • Sistem AF cu detecţia fazei care operează şi în timpul filmării. Acesta este completat de sistemul de detecţie a feţei, cu ajutorul căruia este posibilă focalizarea corectă în scene unde există subiecţi multipli şi se doreşte focalizarea pe cei care privesc spre cameră. Sistemul AF poate urmări şi menţine în focus un subiect aflat în mişcare. Numărul de puncte AF este 19, dintre care 11 sunt de tip cruce.
  • Stabilizarea imaginii este integrată în corpul camerei;
  • Funcţie de ajustare a focusului, pentru corecţie erori de tip front/backfocus.
  • Plaja ISO este setabilă de utilizator, între 100 si 16000, expandabilă de la 50 până la 25600.
  • Funcţie de reducere a zgomotului din imagini prin capturarea de cadre succesive (modul Hand-held Twilight)
  • Imaginile pot fi salvate în format 3/2 sau 16/9
  • Funcţie de compensare a zonelor iluminate prea puternic sau prea slab: 'Dynamic Range Optimizer', cu 6 pasi setabili manual sau automat.
  • Corecţie în cameră a aberaţiilor cromatice si a iluminării periferice pentru imaginile în format JPEG.
  • posibilitatea de comutarea rapidă între ecranul LCD şi vizorul electronic, fără apăsarea vreunui buton
  • previzualizare imagine cu efecte de culoare şi alte corecţii aplicate. Ecranul vizorului electronic este de tip OLED, oferind un contrast ridicat şi acoperire 100% a cadrului.
  • Modul GPS integrat, pentru geotagarea cadrelor capturate
  • Funcţie HDR în cameră, inclusiv pentru scene capturate cu camera în mână, nu doar pe trepied
  • Filmare Full HD, până la 60 cadre/secundă
  • Microfon integrat stereo, conector pentru microfon extern
Pagina promoției Sony SLT-A77 este aici.
În luna august, F64 mai are încă o promoţie: achziţionând un kit foto Sony SLT-A57 cu obiectiv 18-55mm, puteţi obţine la un preţ foarte mic obiectivul de 50mm F/1.8 Sony SAL50F18 şi un extra-acumulator.

miercuri, 18 iulie 2012

Panasonic LX7

Cine a deținut, sau măcar a utilizat pentru suficient timp, o cameră foto Panasonic din seriile de top, știe la ce să se aștepte din partea acesteia: stabilizator optic excepțional și operare rapidă și facilă, care permite fotografului o libertate de expresie mult mai mare decât poate obține cu compactele obișnuite.
Astăzi, Panasonic a anunțat introducerea unui nou model din clasa "compactă premium"

Aparatul foto compact avansat - Panasonic LX7

Panasonic LX7
Este succesorul modelului LX5, o cameră foto căreia greu i se poate reproșa ceva. Evident, LX5 nu a avut cum să concureze de la egal la egal cu camerele foto DSLR, însă există multe camere foto DSLR care nu au implementate funcții prezente pe LX5.

Obiectivul din Panasonic LX7 are plaja focală 24-90mm (echivalent în format 35mm, zoom 3.8x), mai luminos cu o treaptă de expunere față de LX5. Deschiderea maximă de diafragma este F/1.4 pe capătul wide și F/2.3 pe capătul tele, cea mai mare deschidere pe capătul tele din segment. Blurarea imaginii pe capătul tele este mai amplă decît pe Panasonic LX5, însă similară cu cea produsă de Sony RX100, aceasta din urmă nu poate materializa pe capătul tele avantajul dat de dimensiunea considerabil mai mare a senzorului, din cauză că deschiderea de diafragmă pe capătul tele este de doar F/4.9.

Senzorul păstrează rezoluția de 10.1 megapixeli însă are diagonala de 1/1.7", un pic mai mică decât cel din Panasonic LX5, Canon S100 sau Samsung EX2F. Tehnologia folosită este MOS, în trend cu majoritatea producătorilor, care permite, și cu ajutorul procesorului Venus Engine VII FHD, obținerea unei sensibilități ISO de până la 6400 în mod standard, respectiv 12800 în mod extins.
Panasonic afirmă că noul senzor are un avantaj de 1,5 dB în ceea ce privește nivelul de zgomot pe imagine, comparat cu predecesoarea LX5. Totuși, un obiectiv atât de luminos rareori va avea nevoie de ISO mai ridicat de 400, probabil doar în scene tip sport în condiții de iluminare scăzută.
Panasonic LX7 permite filmarea în rezoluție Full HD cu sunet stereo, în format AVCHD sau MP4. Se satisfac astfel cerințele utilizatorilor care nu mai acceptă decât formatul Full HD.
La lista de moutăti se mai adaugă filtrul de densitate neutră integrat si posibilitatea de a controla deschiderea diafragmei cu un inel de pe obiectiv. Astfel, LX7 permite utilizatorului fotografierea în condiții speciale (ex: cascade) fără a fi nevoie de adăugarea de filtre sau adaptoare externe.


marți, 3 iulie 2012

Samsung EX2F - Pentru zi si noapte

Samsung a anunţat astăzi un nou model de cameră foto compactă de top, pentru fotografierea în aproape orice situaţie, indiferent dacă este noapte sau zi. Dacă piaţa compactelor simple este canibalizată de telefoane mobile, nu acelaşi lucru se poate spune despre segmentul super-zoom sau premium.
Samsung aduce în scenă modelul EX2F, care include un obiectiv foarte luminos, cu deschidere F/1.4. Se mai adaugă un senzor CMOS retroiluminat cu diagonala de 1/1.7", stabilizare duală de imagine, patină pentru bliţ, plajă ISO până la 12800, salvare în mod RAW şi avem ingredientele necesare unei camere foto care să nu aibă vreo problemă în condiţii de iluminare scăzută.
Se mai adaugă filmare FullHD cu sunet stereo, Dual Capture (înregistrare foto şi video simultană) ecranul LCD AMOLED rabatabil, posibilitatea de transfer WiFi a imaginilor, posibilitatea de a folosi 'Remote ViewFinder' (cel mai probabil o metodă a folosi un dispoitiv Android pe post de vizor de la distanţă), posibilitatea de a conecta un microfon extern şi ne putem face o idee despre ceea ce numeşte Samsung 'Smart Camera'

Obiectivul cu deschidere F/1.4 este elementul cheie al camerei. Această deschidere este de aproape 8 ori mai luminoasă decât a obiectivelor de kit 18-55 folosite în camerele foto DSLR sau pe camerele foto compacte super-zoom. Această deschidere oferă un avantaj de 3 trepte de expunere, necesitând ISO cu trei trepte mai redus faţă de alte camere în condiţii similare de iluminare (exemplu: ISO200 in loc de ISO1600). Un alt efect al deschiderii de dafragmă mari este obţinerea de câmp de profunzime îngust, pentru separarea subiectului de fundal, lucru foarte greu de obţinut pe camerele foto compacte tipice.

Samsung EX2F include și alte caracteristici  tipice compactelor de top sau chiar camerelor DSLR avansate: carcasă de aliaj de magneziu, control manual, două roți pentru controlarea parametrilor camerei, control manual complet. Dimensiunile camerei nu sunt cele mai prietenoase cu buzunarul cămășii, din cauză că ecranul rabatabil ocupă mai mult spațiu decât unul fix, iar senzorul cu diagonală mare necesită un obiectiv cu mărime proporțională.

Samsung dorește să ofere o experiență completă utilizatorilor de smartphome-uri, cu ajutorul unor aplicații dedicate interacționării cu EX2F: Remote ViewFinder, Auto Backup, partajare în rețele sociale sau pe Picasa

Avantajele Samsung EX2F

- Obiectiv luminos, cu deschidere F/1.4
- Dimensiunile reduse
- Ergonomia
- Inregistrare video Full HD cu sunet stereo
- Controlul complet asupra parametrilor camerei
- Stabilizare de imagine duală
- Conectivitate fără fir, interactivitate cu smartphone-uri
- Patină pentru bliț extern

Nikon L810

Nikon L810 este o cameră foto compactă cu zoom mare, care face parte din seria 'Life' de la Nikon. E un model nou, lansat în martie 2012 şi se adresează în special utilizatorilor amatori care caută o cameră foto ideală pentru vacanţe. Caracteristicile principale ale acestei camere foto sunt:


  • obiectiv cu zoom generos, de 26x, care acoperă o plajă focală de la 22.5 până la 585mm (echivalent full-frame)
  • senzor CCD de 16 megapixeli, cu diagonala de 1/2.3", cu plajă de sensibilitate până la ISO 1600
  • ecran LCD cu diagonala de 3 inchi (7,5 cm), cu rezoluţie ridicată: 921000 puncte
  • filmare HD, cu compresie în formate H264/MPEG4-AVC şi sunet stereo
  • posibilitate transmitere wireless a fotografiilor, folosind carduri Eye-Fi X2
Specificaţii mai detaliate se pot găsi aici şi aici.

Camera este echipată cu butoane pentru acces rapid la funcţia de filmare, plus corecţia expunerii, temporizarea declanşării şi controlul focalizării (macro/tele). Calculul expunerii este făcut în mod automat de către cameră, sau în funcţie de tipul de scenă ales de utilizator. Utilizatorul poate modifica doar prin intermediul meniurilor valoarea ISO.

Un alt element important este tipul acumulatorilor. Nikon L810 foloseşte acumulatori de mărime standard R6/AA alcaline, NiMH sau litiu. Conform măsuratorilor efectuate după standardul CIPA, un set de acumulatori de 2300mAh Nikon EN-MH2 permite o autonomie de până la 740 cadre, iar un set de baterii alcaline poate permite capturarea a 300 de cadre.


Avantajele si dezavantajele camerei compacte Nikon L810

  • + se pot folosi baterii sau acumulatori format R6/AA
  • + zoom-ul generos acoperă cerinţele multor posibili cumpărători 
  • + ecranul LCD are rezolutie foarte mare, permite vizualizarea unui nivel mai mare de detaliu
  • + fotografiile şi videoclipurile pot fi transmise rapid, fără fir.
  • + stabilizatorul imagine ajută la obţinerea unor cadre mai clare
  • + senzorul CCD nu este afectat de efectul "rolling shutter"

  • - ecranul LCD poate fi greu de văzut dacă lumina ambientală este foarte puternică
  • - deschiderea mică a diafragmei poate necesita creşterea ISO sau mărirea timpului pentru compensare. Pot apărea cadre mişcate sau cu zgomot mare, în special la scenele de seară/noapte sau de interior.
  • - focalizarea manuală nu este posibilă
  • - nu există buton pentru setarea ISO, este necesară parcurgerea meniului
  • - salvarea imaginilor în format RAW nu este posibilă, ajustarea ulterioară a fotografiilor nu se poate face fără pierderi de calitate
  • - filmările pot avea dungi (vertical streaking) dacă în cadru sunt surse de lumină foarte puternice

Pe scurt, Nikon L810 este o cameră compactă super-zoom, ideală pentru cei care doresc să o folosească în modul 'point and shoot', în special pentru vacanţe şi peisaje. Majoritatea comenzilor care de obicei intimidează utilizatorii au fost eliminate sau înlocuite cu altele mai prietenoase, precum selectorul de scenă, lucru care contribuie la simplitate şi uşurinţă în utilizare.

Pentru cei care nu ştiu ce să aleagă între Nikon L810 şi Nikon L310, prezint diferenţele majore dintre acestea:
  • L810 are plaja focală un pic mai largă, zoom mai mare
  • L810 are ecran LCD cu rezoluţie mai mare
  • L810 poate captura video cu sunet stereo
  • L810 poate transmite fotografiile şi videoclipurile fără fir, folosind carduri Eye-Fi X2.
Edit: Este disponibil modelul mai nou al seriei Nikon COOLPIX L8x0, detalii aici.

Specificaţii complete şi preţ Nikon L810: aici şi aici.

vineri, 29 iunie 2012

Cum scapi de reclame online

Navigarea pe web a devenit parte din cotidian, nu mai este ceva neobișnuit să citești despre noutăți pe web, ca să nu mai zic de verificarea mailului. Televizorul şi radio deseori nu mai sunt primele surse de informare când vine vorba de noutăţi. La fel de comun este să deschizi un program de mesagerie (dacă nu cumva mai multe), ca să comunici cu prietenii, ori să vezi ce mai spun prietenii tai pe Facebook sau pe Google+.

Despre internetul "Gratis"

Toate aceste servicii enumerate mai devreme par a fi oferite gratis, Yahoo, Hotmail, GMail, Facebook și multe alte situri nu cer nici un ban utilizatorilor pentru utilizarea respectivelor servicii. Nici ziarele online, precum adevarul.ro, hotnews.ro, gândul.info, etc. Ok, si atunci cine finanțează aceste situri? Ei bine, cel mai des banii provin din reclamă. Publicarea de conținut editorial sau servicii de calitate nu poate fi făcută fără autori, dezvoltatori și editori plătiți, iar serverele si liniile de internet nu sunt furnizate gratis.
Teoria aceasta este valabilă și pentru unele situri care furnizează diverse servicii, cum ar fi transferul de fișiere, de exemplu: abonații 'premium' pot transfera fișierele instantaneu, cei 'gratis' trebuie să aștepte 30 de secunde sau mai mult, timp în care pot privi diversele reclame afișate. Alții au abordare diferită: permit navigarea fără afişare excesivă de reclame în situl web, până utilizatorul dorește sa obțină ceva ce sigur este pe acel sit, precum un download. Servirea respectivului conținut este amânată câteva secunde, timp în care utilizatorul are timp să mai vizualizeze o reclamă-două. Exemple din această categorie: cnet.com, sourceforge.net.

Reclama in Yahoo Messenger
Reclame in pagini web
Reclame in pagini web

Prin urmare, toate aceste situri care se finanțează din afișarea de reclame folosesc diverse medode prin care utilizatorul sitului vizualizeaza anunțuri publicitare, ale unor parteneri direcți sau indirecți, cu scopul de a aduce trafic siturilor indicate în anunțuri. Interesul rețelelor publicitare și al siturilor web care găzduiesc reclamele acestora este să obțină o finanțare cât mai bună, lucru care este posibil dacă utilizatorul este interesat de anunț și eventual face click pe anunțul publicitar. Deci respectivul sit se concentrează într-o măsură foarte mare pe a convinge utilizatorul să facă click pe reclamă, afișând anunțuri de mărimi cât mai mari în zone unde pot fi trecute greu cu vederea. Uneori, procentul de suprafaţă din pagina web rezervat conţinutului ajunge să fie sensibil mai mic decât cel alocat reclamei.

Prin poziționarea în pagină și timpul de expunere a reclamei, experiența utilizatorului este deviată către vizualizarea respectivelor anunțuri, într-un mod mai mult sau mai puțin ostentativ. De exemplu, unele situri întârzie afișarea unei pagini timp de câteva secunde (5-15 secunde de obicei), altele afișează reclamele pe suprafețe foarte mari si/sau în arii centrale ale paginilor, acolo unde utilizatorul se așteaptă să găsească ceea ce căuta. Pe de o parte editorul e muțumit că obține click-uri mai dese și mai valoroase, iar utilizatorul care navighează în sit găsește mai greu sau mai târziu conținutul căutat. Fiecare editor de sit web face o balanță optimă, din punctul lui de vedere, în alocarea spațiului pentru conținut și/sau reclamă, în funcție de performanța respectivului sit.

Un efect secundar al adăugării reclamelor este creșterea timpului de încărcare a paginilor, respectiv necesarul de resurse pe calculatorul care vizualizează pagina. Reducerea sau eliminarea conținutului care constituie reclamă poate scurta semnificativ timpul de încărcare a paginilor și implicit a timpului în care utilizatorul ajunge la conținutul care îl interesează.

joi, 28 iunie 2012

Toshiba Satellite L755

Cine este în căutarea unui laptop cu performanţe decente şi preţ accesibil poate deveni interesat şi de laptopul Toshiba Satellite L755. Acesta este orientat pe domeniul multimedia, fiind echipat cu cititor de carduri, cameră web, port USB3 SuperSpeed și hard disk încăpător..Pentru un laptop cu un preţ atât de accesibil, Satellite L755 oferă un design plăcut, şi suprafeţe lucioase, inclusiv tastatura şi ecranul. Mai jos voi vorbi despre modelul Satellite L755-1N6, care are următoarele
Toshiba Satellite L755

Caracteristici principale

  • procesor Intel Core i3™ 2350M la 2.3GHz, care are 2 core-uri și hyper-threading, apărând în sistem ca un CPU cu 4 procesoare virtuale. Acest procesor are activată extensia VT-x și setul de instrucțiuni AVX (Utile pentru rularea VirtualBox/VMWare Workstation sau Windows XP Mode, respectiv performanațe multimedia îmbunătățite), iar în modul economic rulează la 800 MHz.
  • 4 GB memorie DDR3 1333 CL9, într-un singur modul, operează în mod 'single-channel'. Un al doilea slot permite upgradarea ușoară a memoriei.
  • ecran HD cu tehnologie TruBrite de 15", iluminat cu LED. Rezoluția nativă este 1366x768 pixeli, iar iluminarea cu LED oferă o strălucire puternică și consum de energie redus față de ecranele luminate cu tehnologia CCFL. 
  • procesorul grafic nVidia GT520M (GF119), cu 1 GB memorie video. Driverul pentru Windows oferă capabilități CUDA, OpenCL,  PhysX si DirectCompute 5. Unele aplicații multimedia recente folosesc OpenCL sau CUDA: CyberLink PowerDirector, Sony Vegas, unele plugin-uri pentru Photoshop, etc.
  • Hard disk de 640GB la 5400 rotații/minut, produs de Toshiba, modelul MK6475GSX
  • unitate optică inscriptoare DVD, TSSTCorp CDDVDW SN-208AB. Aceasta poate citi și scrie CD-uri si DVD-uri.
  • cameră web integrată, de 1,3 megapixeli
  • difuzoare stereo Onkyo
  • 2 porturi USB2 și un port USB3, cu tehnologia Sleep-n-Charge, care permite încărcarea dispozitivelor mobile (Telefon, tabletă, etc) de la bateria laptopului, chiar dacă acesta este oprit.
  • Conexiune de rețea fast ethernet (100 Mbps) cu chipset AR8152/8158, adaptor wireless 802.11b/g/n cu chipset AR9285 și adaptor bluetooth, toate marca Atheros. Am putut folosi adaptorul wireless la o viteză maximă de 150Mbps (cipul nu poate folosi decât un singur flux spațial, pe banda 2,4 GHz), iar în cel mai îndepartat de router punct din apartament indicatorul de semnal arăta 3 linii din 5, fără nici un fel de probleme de stabilitate. Routerul wireless cu care am făcut legătura este Linksys WRT320N.
  • ieșire pentru monitor VGA, ieșire HDMI, ieșire audio stereo, intrare pentru microfon, cititor de carduri SD/MMC/Memory Stick.
Construcţia laptopului Toshiba L755 este surprinzător de solidă, carcasa este foarte bine asamblată și rigidă, fără flexări. Ecranul nu este echipat cu cârlige de fixare în poziția închis, menținerea în poziție se datorează fricțiunii dintre ecran și corpul laptopului. Ecranul poate flexa ușor dacă laptopul este apucat în poziția închis, din acest motiv recomand prinderea din zona colțurilor, care sunt un pic mai rigide.
Unitatea DVD-ROM este fixată solid și culisează fără pendulări care să atragă atenția.

sâmbătă, 16 iunie 2012

La ce este bun un stabilizator optic

Oferta actuală de camere foto compacte este atât de vastă, încât este extrem de dificilă luarea unei decizii când vine vorba de achiziţionarea unei camere foto compacte ieftine.
Tipic, aceste camere sunt echipate cu senzori de 1/2.3" şi obiective cu zoom relativ mic. Stabilizarea optică este o caracteristică prezentă doar pe modelele un pic mai scumpe din gamă. Lipsa stabilizării optice se poate observa în nivelul de claritate al imaginii capturate în condiţii de iluminare slabă, precum fotografierea la interior. În aceste cazuri, camera este nevoită să folosească un timp de expunere mai lung, iar efectul mişcării mâinii este mai vizibil, după cum se poate vedea în fotografiile care urmează.

Canon PowerShot A470 este o cameră foto ieftină din 2008, echipată cu senzor CCD de 1/2.5" şi 7.1 megapixeli, obiectiv cu zoom 3.4x (deschidere F/3.0 la capătul wide) şi procesorul Digic III. Ecranul LCD este destul de mare, de 2.5". Preţul acestei camere era situat în jurul a 250 RON.

Panasonic LZ1 este un model produs cu 3 ani înaintea lui Powershot A470, are senzor CCD de 1/2.5" şi 4 megapixeli, obiectiv cu zoom optic 6x dar cu deschidere ceva mai mare (F/2.8 la capătul wide). Ecranul LCD este de doar 2", însă pe cameră sunt prezente o serie de funcţii mai rar întâlnite: posibilitatea de a seta sursa de lumină (balanţa de alb), posibilitate de fotografiere în mod 'bracketing' (captură succesivă de 3-5 cadre cu diafragma setată la valori diferite, util pentru HDR). Bomboana de pe tort o constituie prezenţa stabilizatorului optic, denumit de Panasonic "Mega O.I.S.". O asemenea cameră avea în 2005 preţul de aproximativ 600 RON.

Acum vă invit să faceţi personal evaluarea importanţei numărului de megapixeli şi a utilităţii stabilizatorului optic. Imaginile de mai jos au fost capturate cu cele două camere menţionate.

Capturat indoor cu Canon PowerShot A470
Capturat indoor cu Panasonic LZ1

luni, 11 iunie 2012

DSLR versus DSLR, 2012

Alegerea unei camere foto DSLR nu e ceva simplu, în special pentru cei care nu au mai avut sau folosit o cameră foto DSLR. De obicei, review-urile prezintă o multitudine de diferențe de natură tehnică, trecând destul de rapid peste factorul ergonomie. La ora actuală, toate camerele foto DSLR noi oferă performanțe suficiente, astfel încât să nu împiedice utilizatorii sa facă fotografii bune. Cei care au un buget cu limită superioară ar trebui să ia în considerare achiziționarea unei camere în urmă cu una-două generații, păstrând mai mulți bani pentru alte elemente importante: obiective și blitz. Într-un set DSLR complet, prețul body-ului camerei este destul de mic, iar acesta poate fi schimbat ulterior fără mari probleme.

Anul 2012 ne-a adus o nouă generaţie de camere foto DSLR și SLT: Nikon şi Sony au ales să meargă pe calea maririi numărului de megapixelilor, atât pe modele avansate, cât şi pe seria entry-level. Canon şi Pentax şi-au concentrat eforturile pentru a da plus-valoare camerei, îmbunătăţind undele funcţii sau ergonomia.



Camerele foto DSLR şi SLT entry level / midrange din 2012


Sony SLT-A37


Sony SLT-A37
Tehnologia SLT (Single Lens Translucent) de la Sony oferă o capabilitate unică în domeniul fotografiei: focalizarea continuă prin metoda detecţiei fazei, cea mai rapidă metodă de focalizare disponibilă în prezent. Este posibilă utilizarea unor moduri speciale de focalizare, precum detecţia feţei. atât în timpul fotografierii cât şi în timpul filmării. Din acest motiv, seria SLT de la Sony are un avantaj major faţă de alte camere în ceea ce priveşte filmarea, cât şi fotografierea în condiţii particulare. Camerele Sony SLT nu pot avea vizor optic, însă vizorul electronic poate compensa acest neajuns aducând alte funcţii imposibil de implementat pe cele optice, precum posibilitatea de a observa în vizor histograma sau de a observa cum va arăta imaginea finală, cu toate corecţiile de culoare şi efectele aplicate, etc. Sony SLT A37 poate fi achiziționată și sub formă de kit echipat cu obiectiv 18-135mm. (vezi aici preț)
SLT A37 a fost modificat față de modelul pe care îl înlocuiește, Sony SLT A35, atât în sens pozitiv cît și negativ:
  • + senzorul a fost reproiectat, dar păstrează aceeași rezoluție
  • + camera poate efectua automat corecție pentru aberații cromatice și distorsiuni
  • + ecranul LCD este rabatabil
  • - rezoluția ecranului LCD este redusă de la 920000 puncte la 230000, iar diagonala a scăzut de la 3 inch până la 2,7"
  • + vizorul de pe Sony A37 este îmbunătățit, similar cu cel de pe Sony SLT A57 (Tru-Finder Xtra Fine, cu 1440000 puncte).
  • + au fost adăugate funcțiile 'Clear Image Zoom' și 'Auto Portret Framing',  prezente și pe alte modele recente de la Sony.
A fost acordată atenție sunetului, deoarece există microfon stereo pe cameră, cât și conector pentru microfon extern.

Avantajele şi dezavantajele Sony SLT A37
  • + rapiditate crescută+acurateţe și rapiditate focus, inclusiv în mod Live View
  • + stabilizator de imagine integrat în corpul camerei 
  • + autofocus continuu în filmare, prin detecția fazei
  • - pierderea permanentă a unei parți din lumină de pe senzorul principal, datorită trimiterii acesteia către sistemul de focus/metering. Aceasta este compensată printr-o ușoară scădere a nivelului de detaliu, vizibilă în special la ISO mai mare decât 1600. Pierderea de detaliu nu este suficient de mare încât să pună probleme.
  • - ergonomia controalelor externe, butonul de compensare a expunerii este amplasat destul de incomod
  • - număr redus al setarilor de balanță de alb personalizate
  • - nu a fost implementată funcția 'orizont virtual'
  • - marginile plajei automate ISO nu sunt setabile de către utilizator 
  • - lipsa unei lămpi de asistență AF 
  • - doar trei puncte AF sunt de tip 'cross'

 

Nikon D3200

Nikon D3200
Lansat în 2010, Nikon D3100 încă este una dintre camerele DSLR entry level cu performanțe foarte bune în ceea ce privește sensibilitatea ISO. Anul acesta, D3200 preia locul acesteia, folosind un senzor cu rezoluție mult mai mare (24 Mp) și noul procesor Expeed 3. Camera este capabilă de a corecta aberațiile cromatice laterale și distorsiunile generate de obiectiv, nu beneficiază de motor AF integrat (Nikon păstrează această funcție doar pentru camerele avansate). Tipic modelelor entry level, Nikon D3xxx folosește un vizor optic cu penta-oglindă, iar microfonul permite captarea sunetului pe un singur canal. Nu există buton ISO, însă această setare poate fi atribuită butonului Fn și modificată în tandem cu roata de control.
Diferențele dintre Nikon D3100 și D3200:
  • + plaja ISO standard a fost extinsă până la ISO 6400, expandabilă până la 12800
  • + ecranul LCD are un număr mult mai mare de puncte: 920000
  • + a fost adăugat conectorul pentru microfon
  • + receptori infrarosu pentru telecomandă, pe față și în partea din spate a camerei
  • + opțiune de transmițător wireless
  • + levierul LiveView de pe D3100, care oferă și amplasarea butonului pentru filmare, a fost inlocuit de două butoane. Butonul de înregistrare video nu este activ dacă modul curent de operare nu este "Live view"
Avantajele și dezavantajele Nikon D3200

În afara diferențelor enumerate anterior, toate pozitive, există câteva caracteristici forte sau slăbiciuni, comune atât pentru D3200 cât și predecesoarea D3100:

miercuri, 6 iunie 2012

Sony DSC-RX100

Sony ne-a obisnuit cu camere foto rapide, simple de utilizat. Acest lucru este valabil si pentru seria NEX, cat si pentru familia SLT.
Astazi a aparut si anuntul oficial privind lansarea unei camere foto compacte, de dimensiuni foarte mici, insa echipata cu un senzor de o marime impresionanta pentru o camera foto compacta: modelul DSC RX-100.

Sony DSC-RX100
Este vorba despre o camera cu o infatisare care seamana foarte mult cu o compacta de buzunar, insa care ofera performante superioare si atractivitate crescuta, din mai multe motive:
  • senzorul CMOS cu retroiluminare are diagonala de 1" (format CX, similar cu cel de pe seria Nikon 1), rezultand o suprafata de patru ori mai mare decat a camerelor compacte point and shoot obisnuite. Din acest motiv, nivelul de detaliu capturat creste pe masura. Sensibilitatea ISO a acestuia se poate ridica pana la ISO 25600 folosind si o tehnica de reducere a zgomotului prin capturi de cadre succesive. Marimea senzorului permite fotografierea cu background blurat. Rezolutia senzorului este de 20 megapixeli.
  • obiectivul zoom Carl Zeiss® Vario-Sonnar T*, cu o diafragma cu 7 lamele si o deschidere maxima de F/1.8 poate capta o cantitate marita de lumina, contribuind la ridicarea nivelului de detaliu din fotografii. Zoom-ul obiectivului este 3,6x, acoperind o plaja focala echivalenta cu 28-100mm in format full-frame.
  • Procesorul BIONZ® este capabil de capturi de pana la 10 cadre pe secunda la rezolutie maxima si poate focaliza prin metoda detectiei contrastului in 0.13 secunde
  • Dimensiunile redus, care permit transportarea ei in buzunar.
  • Simplitatea in folosire
Camera mosteneste o serie larga de caracteristici din meniurile camerelor SLR/SLT de la Sony, permitand control manual al parametrilor de fotografiere, adaugarea de efecte pe imagine, crearea de panorame cu camera in mana (fara trepied), functie HDR, stabilizarea optica SteadyShot.

Corpul camerei este realizat din aluminiu, avand dimensiuni apropiate de compacta de top Canon S100. Entuziastii vor aprecia capabilitatea camerei de a salva imaginile in format RAW, posibilitatea de a seta manual balansul de alb, posibilitatea de a seta saturatia, contrastul si sharpness-ul imaginii. Se mai adauga si posibilitatea de focalizare manuala, ecranul LCD articulat cu 1.228.800 puncte.

Inregistrarile video se fac in format compresat MPEG4, cu sunet stereo, la rezolutii de pana la 1080p/60 cadre/secunda (28.8Mbps).

Ce nu a adaugat Sony in DSC-RX100: GPS, ecran tactil, vizor (optic sau electronic), suport blitz.

Aceasta camera pare sa rezolve cele mai frecvente probleme reclamate de utilizatorii de compacte: imagini miscate sau neclare. Obiectivul are o deschidere relativa mare, care permite fotografierea indoor sau seara/noaptea chiar si fara asistenta blitzului incorporat.
Marimea senzorului ajuta la captarea cu un nivel ridicat al detaliilor si cu o acuratete mult mai buna a culorilor. Dimensiunile mici sunt un argument de important pentru cei care doresc o camera suficient de mica astfel incat sa le incapa in buzunar, in acelasi timp

marți, 5 iunie 2012

Nikon L310

Începând din martie, lista camerelor foto compacte super-zoom produse de Nikon include şi modelul L310. Acest model acoperă nevoile esenţiale ale fotografului amator, având în dotare:
  • obiectiv cu zoom generos, de 21x, care acoperă o plajă focală de la 25 până la 525mm (echivalent full-frame)
  • senzor CCD de 14 megapixeli, stabilizat, cu plajă de sensibilitate până la ISO 1600 în mod standard, sau ISO 6400, cu rezoluţie redusă.
  • ecran LCD cu diagonala de 3 inchi (7,5 cm)
  • filmare HD, cu compresie în formate h264/AAC
Nikon L310
Nikon L310 foloseşte două sisteme de stabilizare a imaginii: pentru fotografii se utilizează deplasarea senzorului iar pentru filmare se foloseşte stabilizarea electronică.

Camera este echipată cu butoane pentru acces rapid la funcţia de filmare şi de alegere a scenei, plus corecţia expunerii, temporizarea declanşării şi controlul focalizării (macro/tele). Calculul expunerii este făcut în mod automat de către cameră, sau în funcţie de tipul de scenă ales de utilizator.

Un alt element important este tipul acumulatorilor. Nikon L310 foloseşte acumulatori de mărime standard R6/AA alcaline, NiMH sau litiu. Un set de acumulatori de 2300mAh Nikon EN-MH2 permite o autonomie de până la 690 cadre, conform măsuratorilor efectuate după standardul CIPA.
EDIT - Recomand utilizarea unor acumulatori cu rată de descărcare scăzută, mai multe detalii aici.


Avantajele si dezavantajele camerei compacte Nikon L310

+ se pot folosi baterii sau acumulatori format R6/AA
+ zoom-ul generos acoperă cerinţele multor posibili cumpărători
+ stabilizatorul imagine ajută la obţinerea unor cadre mai clare
+ senzorul CCD nu este afectat de efectul "rolling shutter"

- sunetul este captat mono
- ecranul LCD poate fi greu de văzut dacă lumina ambientală este foarte puternică
- deschiderea mică a diafragmei poate necesita creşterea ISO sau mărirea timpului pentru compensare. Pot apărea cadre mişcate sau cu zgomot mare, în special la scenele de seară/noapte sau de interior.
- focalizarea manuală nu este posibilă
- nu există buton pentru setarea ISO, este necesară parcurgerea meniului
- salvarea imaginilor în format RAW nu este posibilă, ajustarea ulterioară a fotografiilor nu se poate face fără pierderi de calitate
- filmările pot avea dungi (vertical streaking) dacă în cadru sunt surse de lumină foarte puternice


Pe scurt, Nikon L310 este o cameră compactă super-zoom, ideală pentru cei care doresc să o folosească în modul 'point and shoot', în special pentru vacanţe şi peisaje. Majoritatea comenzilor care de obicei intimidează utilizatorii au fost eliminate sau inlocuite cu altele mai prietenoase, precum selectorul de scenă, lucru care contribuie la simplitate şi uşurinţă în utilizare.

Specificaţii şi preţ Nikon L310: aici şi aici. La data scrierii articolului, eMAG oferă voucher cadou de până la 50% din preţ pentru o serie largă de camere foto compacte, detalii pe situl eMAG.

Acumulatori Nikon cu posibile probleme

Evenimente de tip "recall" nu se intampla doar în domeniul auto. Este cazul şi pentru unii acumulatori pentru camere foto digitale Nikon, modelul EN-EL15. Acest tip de acumulator Li-Ion este folosit în camerele foto DSLR Nikon D7000, D800, D800E şi modelul mirrorless Nikon 1 V1.
Problema pe care au identificat-o specialiştii Nikon constă în posibilitatea supraîncălzirii acumulatorului, fiind posibilă chiar şi deformarea corpului camerei foto.
Anunţul original este disponibil aici, împreună cu modalitatea de identificare a acumulatorilor afectaţi de această problemă.

Super ofertă la eMag!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...